Asociaţia Naţională pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România, filiala Iaşi, în parteneriat cu Fundaţia Ancora Salvării, comunică finalizarea proiectul „Adulţii cu autism, persoane vizibile în comunitate”.
Proiectul a fost finanţat prin programul În Stare de Bine, susţinut de Kaufland România şi implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile și s-a desfășurat în perioada 1 noiembrie 2024 – 30 aprilie 2025. Bugetul proiectului a fost de 189.110 de lei și scopul acestuia a fost facilitarea adaptării în comunitate pentru 24 de tineri și adulți cu TSA, prin terapii personalizate, sprijin în dezvoltarea autonomiei și activități menite să reducă excluziunea socială și să îmbunătățească calitatea vieții./Activități și rezultate în cifre:
• 80 sesiuni de terapie ocupațională
• 75 sesiuni pentru formarea autonomiei personale și sociale
• 88 sesiuni de stimulare cognitivă
• 76 sesiuni de dezvoltare motrică
• 20 sesiuni de terapie prin sport și mișcare în grup
• Minimum 2 sesiuni individuale de sport/săptămână pentru fiecare beneficiar.



În cadrul proiectului au fost desfășurate 2 campanii de conștientizare:
• Pe data de 3 decembrie 2024, pentru marcarea Zilei Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, au fost organziate un spectacol și o expoziție la Casa de Cultură Târgu Frumos, la care au fost peste 200 de participanți. La final, aceștia au realizat o fundă umană în semn de solidaritate cu persoanele cu dizabilități.
• Pe data de 2 aprilie 2025, pentru marcarea Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului au fost organizate o serie de activități:
o Iluminarea în albastru a 5 clădiri din Iași
o Expoziție de lucrări realizate de beneficiarii ANCAAR Iași
o Atelier de gătit brioșe: 60 brioșe realizate de beneficiari, împreună cu studenții Facultății de Psihologie și Științe ale Educației Iași. Acestea au fost oferite spre vânzare către 3 firme de IT ieșene.



O altă activitate a proiectului a constat în organizarea unor workshopuri de formare. Acestea au fost susținute de 2 formatori din Olanda, cu expertiză în autism:
• 4 sesiuni de formare (2 în Târgu Frumos, 2 în Iași)
• Peste 200 de participanți – cadre didactice din învățământul de masa și cel special, specialiști și părințiProiectul a evidențiat nevoia urgentă de servicii specializate pentru adulții cu autism, dar și potențialul acestora de a fi membri activi și valoroși ai comunității.



Pentru mai multe detalii, vă rugăm să contactați Responsabilul comunicare, Carmen Ghercă, tel.0729 914091
*Despre ANCAAR, filiala Iaşi – Asociaţia Naţională pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România (ANCAAR), filiala Iaşi, actionează în domeniul protecţiei copilului şi a persoanelor cu autism, de la momentul înfiinţări, respectiv anul 2003. Serviciile oferite, iniţiativele de lobby şi advocacy, precum şi colaborările strategice sunt esenţiale pentru promovarea incluziunii şi îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu tulburări din spectru autist. ANCAAR Iaşi, deţine vicepresedinţia Federaţiei pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectru Autist (FEDRA), principalul organism din România care militează pentru respectarea drepturilor persoanelor cu TSA şi pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ.
Despre Fundaţia Ancora Salvării- Fundaţia Ancora Salvării, înfiinţată în anul 2002, a dezvoltat proiecte de susţinere a nevoilor grupurilor vulnerabile, neacoperite în comunitate. In cei peste 20 de ani de activitate, fundaţia a oferit servicii de terapie de reabilitare pentru persoanele cu TSA, consultanţă specializată în domeniul TSA şi evenimente de sensibilizare la nivelul comunitătii. Demersurile esenţiale pentru a asigura accesul la informaţii şi resurse de calitate l-au constituit traducerea materialelor de specialitate din olandeză/engleză în limba română şi colaborarea cu specialişti internaţionali pentru a aduce noi metode şi tehnici de intervenţie în România.
Despre programul În Stare de Bine – În Stare de Bine este un program anual de finanțare ce oferă granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro pe an organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, cu susținerea financiară a Kaufland România.Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în trei domenii esențiale – cultura, sportul și viața sănătoasă – și care se adresează grupurilor vulnerabile și comunităților din care acestea fac parte.
Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro.
Despre Kaufland România – Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 149 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.ro.
Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile – Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, care promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, ce contribuie la apărarea valorilor democratice prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil și întărirea cooperării cu celelalte sectoare. Mai multe detalii sunt disponibile la www.fdsc.ro.